România U21 la EURO 2019 | Ianis Hagi, remarcatul UEFA din tabăra tricolorilor mici. Cum este descris fiul „Regelui”

România U21 la EURO 2019 | Ianis Hagi, remarcatul UEFA din tabăra tricolorilor mici. Cum este descris fiul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campionatul European U21 din Italia și San Marino va debuta duminică, 16 iunie, iar tricolorii vor disputa primul meci împotriva Croației, două zile mai târziu. UEFA se pregătește intens, realizând mai multe materiale despre naționalele calificate la turneul final.

Forul european a ales câte un jucător „de urmăritde la fiecare echipă națională prezentă la EURO, iar remarcatul României este Ianis Hagi (20 de ani), mijlocașul lui FC Viitorul. UEFA a realizat și o descriere pentru internaționalul român:

„Fiul legendarului Gheorghe, Ianis Hagi a moștenit pasiunea și destul din tehnica tatălui său, el fiind un adevărat talent. ‘Nu-l putem compara cu mine’, a spus Gheorghe. Ianis a debutat la nivel de primă ligă cu Viitorul – clubul fondat și condus de tatăl său – la vârsta de 16 ani. Ulterior, el a devenit căpitanul echipei și jucător în echipa națională, după o perioadă petrecută la Fiorentina. Se poate folosi de ambele picioare, este creativ și specialist în faze fixe. ‘Numele Hagi nu este o povară, ci o mare onoare’, a spus Ianis”

Ceilalți remarcați din grupa C sunt croatul Nikola Vlasic (21 de ani), legitimat la Everton, englezul Phil Foden (19 ani), fotbalistul lui Manchester City, și francezul Houssem Aouar (20 de ani), mijlocașul lui Olympique Lyon.

Jucătorii de urmărit de la EURO U21, potrivit UEFA:

  • Grupa A: Dani Ceballos(Spania – Real Madrid), Dodi Lukebakio (Belgia – Watford/Fortuna Dusseldorf), Moise Kean (Italia – Juventus), Dawid Kownacki (Polonia –  Sampdoria/Fortuna Dusseldorf)
  • Grupa B: Robert Skov (Danemarca – FC Copenhaga), Florian Neuhaus (Germania – Borussia Monchengladbach), Xaver Schlager (Austria – Salzburg), Luka Jovic (Serbia – Eintracht Frankfurt / Real Madrid)
  • Grupa C: Houssem Aouar (Franța – Olympique Lyon), Phil Foden (Anglia – Manchester City), Nikola Vlasic (Croația – Everton / ȚSKA Moscova), Ianis Hagi (România – FC Viitorul)

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
România, LIDER mondial. Decizie unică la Guvern. Nimeni în lume nu mai face asta
România, LIDER mondial. Decizie unică la Guvern. Nimeni în lume nu mai face asta
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×